Obiectul din mașină care nu trebuie să lipsească și este esențial: primești amendă 700 de lei dacă uiți acest detaliu

de: Andrei Tilimpea
17 03. 2022

Conform legislației rutiere în vigoare, șoferii trebuie să aibă în mașini kit-ul de siguranță auto care conține trusă medicală, două triunghiuri reflectorizante și un stingător pentru incendii, omologate, altfel riscă o amendă destul de mare.

Vesta reflectorizantă este opțională pentru șoferii de autoturisme, este doar o recomandare pentru a fi mai vizibili noaptea, prin urmare nu primiți amendă dacă nu o aveți în mașină.

„Recomandăm deținerea unei veste reflectorizante în dotarea autovehiculului alături de cele două triunghiuri pentru a spori vizibilitatea atunci când este necesară intervenția la autovehicul, în special pe timp de noapte”, spun reprezentanții Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Ce amendă primesc șoferii care nu au kit-ul de siguranță auto

Obligația conducătorilor de autovehicule care nu au în dotare, la momentul controlului efectuat, trusa medicala, două triunghiuri reflectorizante și stingător pentru incendii, omologate, se sancționează cu amendă cuprinsă între 580 de lei și 725 de lei.

Ultimele modificări ale legislației rutiere, care au intrat în vigoare începând cu data de 27.02.2022, nu stabilesc ca măsură de sancționare o amendă majorată pentru lipsa lucrurilor din kit-ul de siguranță auto.

Prețul unei truse de prim ajutor este de aproximativ 30 de lei, iar întregul pachet (Stingător Auto, Trusă Medicală, 2x Triunghiuri Reflectorizante) poate ajunge la un preţ de 60 de lei.

Trusa de prim ajutor este valabilă aproximativ 5 ani, după acest termen ea trebuie schimbată deoarece expiră.

Ce conține trusa medicală

– bandă adezivă 5m – 2.5cm

– plasturi sterili diverse mărimi

– pansament adeziv 10cm 6 cm

– plasturi sterili pentru răni minore

– plasturi sterili 1.9cm – 7.2cm

– plasturi sterili 2.5cm – 7.2cm

– pansament de prim ajutor 6 x 8cm

– pansament de prim ajutor 8 x 10cm

– pansament de prim ajutor 10 x 12cm

– pansament pentru arsuri (steril) 40 x 60 cm

– pansament pentru arsuri (steril) 60 x 80 cm

– faşă elastică 6 x 400 cm

– faşă elastică 8 x 400 cm

– folie izotermă, metalizată de poliester aurie/argintie 160 x 210 cm

– pansamente sterile 10cm

– bandaje sterile triunghiulare

– foarfecă

– set mănuşi de uz medical

– şervetele umede dezinfectante

– instrucţiuni de prim ajutor